Club Sportiv ”Wolf Pack Academy”

    Club Sportiv ”Wolf Pack Academy”
    Club Sportiv ”Wolf Pack Academy”
    Scurta descriere

    Clubul Sportiv ”Wolf Pack Academy” a fost fondat în luna mai a anului 2021 cu scopul  de a crește campioni în domeniul Jiu Jitsu și să-i promoveze la nivel național și internațional, pentru a ajunge pe cele mai înalte trepte ale competițiilor mondiale.

    Echipa Clubului sportiv este alcătuită din 2 antrenori (Mircea Bragagiu, Oleg Gogolniceanu)  60 de copii de diferite vârste și 20 adulți. Pe parcursul anului 2022 s-a pus accent pe dezvoltarea elementelor de bază a Jiu Jitsului, în acest sens pe lângă antrenamentele zilnice am participat cu întreaga echipă la patru seminarii și mai multe antrenamente în comun cu toate cluburile sportive de jiu jitsu din R. Moldova, înclusiv cantonament de vară de 10 zile în Bulgaria, cantonament de toamnă și de iarnă de câte 5 zile în incinta sălii sportive Cahul. Deasemenea în scopul dezvoltării nivelului de profesionalizm  a antrenorilor se petrec săptămânal lecții teoretice și practice pentru aceștea, în rezultat ambii antrenori în luna octombrie au obținut certificat de arbitraj nivelul I (AJP Abu Dhabi). Printre cele mai remarcabile rezultate înregistare.

    Competiții naționale

    • ADCC Moldova organizat în două etape – 19 medalii de locul I II III plasați pe locul I cea mai buna echipă;
    • ADCC Moldova Open adulți- 6 medalii locul I, II, III
    • Cupa Moldovaei de Jiu Jiutsu 17 aprilie Chișinău 20 de madalii I. II. III Locul 3 cea mai buna echipa
    • Summer CUP ADCC 30 iulie – 18 medalii de locul I, II, III;
    • Campionatul Moldovei BJJ 27 noiembrie – 23 de medalii de locul I, II, III

    Competiții internaționale

    • Ucraina 24.01.2022 TMS Zaporojia – 10 sportivi, trei medalii I, șase medalii de locul II și o medalie de locul III;
    • Ukraina 29.01.2022 Kiev UNC – două medalii I și II;
    • Ucraina 05.02.2022 Odesa Brave Kids Pro – 5 medalii , 3 medalii I și 2 de locul III
    • România 26 martie Danubius – 22 medalii de locul I, II, III Locul 3 cea mai buna echipa de copii;
    • București Open No Gi BJJ 01mai 3 medalii una de I și două de III
    • Cupa Tomis Constanța BJJ 24 iulie – 11 medalii de locul I și una de locul III;

    Campionate Europene

    • Campionatul European IBJJF 14-21 februarie 2022, Roma – două medalii I și III;
    • Campionatul European de Jiu Jitsu GI-NOGI 25 iunie 2022, Bruxelles – 6 medalii de locul I, două de II și una de III;

    Campionatul Mondial

    • Abu Dhabi 10-19 noiembrie 2022 Jurcăneanu Vitalie – I , Tuzlucov Alexandr - I
    • Sank Petersburg 15-18 decembrie 2022 Boiatiuc Alexandr - II                           
    Activități
    • Jiu Jitsu
    Galerie
    Contacte
    Distribuie