Tineri Cahuleni la Festivalul Tinerelor Teatre Europene din Grenoble, Franța
În perioada 28 iunie - 7 iulie, Teatrul Studiou „Masca” din Cahul, în premieră într-o colaborare interesantă cu AO „Junact”, a participat la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Tinerelor Teatre Europene // Rencontres du Jeune Théâtre Européen din Grenoble, Franța.
Discipolii Studioului Teatral „Masca”, alături de alți 150 de participanți din 11 țări (Germania, Belgia, Franța, Italia, Lituania, Republica Cehă, Republica Moldova, România, Tunisia, Ucraina), au fost implicați în spectacole de stradă, dezbateri zilnice și 9 ateliere internaționale de actorie, teatru de stradă, commedia dell'arte, dans, artele focului, video, artele circului, costume, machiaj și multe altele.
Pe 3 iulie, la Teatrul Prémol, participanții din Cahul - Mihail Bojenco, Nina Tampiza, Mihail Bojenco, Mihaela Busuleac, Anita Mandaji, Vlada Maftei, Daria Dandiș, Alexandru Mungiu, Nichita Mazilu, Amelia Timbalist, Cornel Ciobanu - au prezentat spectacolul „Soneria nu funcționează”. Realizat de Asociația Junact și Studioul Masca, spectacolul a fost jucat în limba franceză, a fost o comedie ușoară,pentru toate gusturile, cu cazuri amuzante din viața, unde fiecare poate să se regăsească în personajele piesei .Un fel de spectacol de gen-revistă.
Discipolii studioului „Masca”-Anita Mandaji, Mihaela Bușuleac, Mihai Bojenco ,Vlada Maftei, au studiat în doar trei luni limba franceză pe când discipolii „Junact” o cunoșteau deja bine.
„Mi-a fost ușor să lucrez cu toți. Dna Nina Tampiza fiind profesor competent de franceză a a muncit inzecit ca micii actori să învețe limba, într-un timp destul de restrâns” - mărturisește Alina Carp, conducătoarea Teatrului Studiou „Masca”.
„Pentru mine nu este prima experiență de acest fel, am tot participat la multe Festivaluri Internationale de teatru in limba franceza si aceste activitati, parc-ar face parte din viața mea. Cele mai mari emoții le-am avut pentru copiii,care nu cunosteau franceza. In 3 luni nu reușești prea mult si intr-o piesa de teatru, daca nu-ți înțelegi colegii ce spun nu prea te duce mintea și capul ce sa spui dacă ai uitat cuvintele. Si de ce m-am temut de aceea n-am scăpat : deci , temerile mele au fost adeverite de unu-doi care nu cunosc limba franceza. Însă , s-au descurcat cu ajutorul celorlalți care cunoșteau replicile fiecăruia în parte. "Unul pentru toți și toți pentru unul", cam așa au jucat copiii noștri.
Aceasta participare intii de toate i-au marcat pe copii, pentru ca fiecare dintre ei si-a făcut o concluzie : -Unul și-a zis ca trebuie sa învețe măcar o limba străină de circulație internationala, fie franceza, fie engleza. -Altul ca nu cunoastem atatea cate cunosc francezii sau belgienii, italienii sau germanii. - Al treilea ca tinerii din celelalte țări i-au întâlnit cu atenție și grijă. Eu personal mi-am făcut concluzia, ca Studioul Masca, conducătoare Alina Carp, o actriță iscusita, ar putea sa promoveze limba româna prin piesele de teatru în cadrul acestui festival.
Mesajul meu către toți părinții orașului și regiunii Cahul este, să-și indemne copiii sa învețe cât mai multe limbi străine, dacă ne dorim cu adevărat un nume sub soare. Nu sunt limbi importante și altele mai puțin importante. Noi de la natura suntem dați sa vorbim mai multe limbi pe acest teritoriu. Cunoscandu-le devii bogat intelectual și cultural, or bogăția unii o vad doar în bani.” - ne spune doamna Nina Tampiza
Festivalul, care a reunit 150 de tineri actori din 14 companii și 11 țări, a oferit un spațiu de întâlnire, exprimare, schimb de idei, educație și cunoaștere reciprocă mai bună, într-un oraș și o Europă care își construiesc viitorul împreună.
Festivalul Tinerelor Teatre Europene din Grenoble a fost o ocazie unică pentru tinerii noștri actori de a-și dezvolta abilitățile artistice, de a interacționa cu colegii lor internaționali și de a contribui la promovarea culturii și valorilor europene.
Am primit o experienţà colosală în domeniului artei teatrale,care cu siguranţä vor fi de folos copiilor care au participat la training - ateliere, dezbateri, analiză după prezentarea fiecărui spectacol. Am făcut legături de prieteni cu participanţi din alte ţări. Cu certitudine este un Festival la nivel profesionist care te motivează să crești și să creezi lucruri frumoase! - a evidențiat Alina Carp
Datorită acestei participări de succes, au fost stabilite noi conexiuni și colaborări internaționale, deschizând oportunități și primind invitații pentru a participa la viitoarele evenimente de talie internațională.
Această participare nu ar fi fost posibilă fără susținerea financiară și logistică a Primăriei Municipiului Cahul în cadrul proiectului de Bugetare Participativă, căreia îi sunt aduse mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat, atât din partea grupului de inițiativă a proiectului, participanților cât și a părinților.