Vinăria din Vale

    Vinăria din Vale
    Vinăria din Vale
    Scurta descriere

    Vinăria din Vale este, întâi de toate, o familie, care are valori, tradiții și apreciere pentru lucrurile bine făcute, dragostea pentru vinificație transmițându-se din generație în generație. A început această pasiune cu bunicul Ilie, care a fost un albinar și vinificator artizanal desăvârșit în Lunca Prutului de Jos. El avea o mică vie în spatele grădinii și, în fiecare toamnă, producea vin cu zelul mâinilor și al sufletului său, pentru a-l împărtăși modest cu prietenii și familia sa. Tocmai acolo, în sudul Moldovei, locul cu tradiții centenare, a prins rădăcini Vinăria din Vale.

    Vinăria din Vale produce vinuri din inimă și cu mare responsabilitate. Cramele și podgoriile se întind în cea mai pitorească micro-zonă protejată din sudul țării — Valul lui Traian. Crește soiuri autohtone și internaționale — Merlot, Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Pinot Grigio, Saperavi, Riesling, Muscat Otonnel, Rkatsiteli, Feteasca Albă și Feteasca Neagră —, iar cu ajutorul oenologilor noștri talentați căutăm să conferim vinurilor noastre un gust excelent și inconfundabil, vinuri apreciate nu doar în Republica Moldova, ci și în țări precum România, Germania, USA, China, Japonia și Belorusia.

    Galerie
    Contacte
    Distribuie