Bustul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu

Bustul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu
Bustul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu
Scurta descriere

Bustul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu (1838 – 1907) a fost inaugurat la 28 iunie 1993, în preajma Palatului de cultură orășenesc (actualul Palat de Cultură „Nicolae Botgros”). La manifestările organizate cu ocazia inaugurării bustului a fost prezent și ambasadorul Albaniei la București. Pe soclul destul de simplu, au fost montate doar literele în relief care alcătuiau numele, „B.P. HAȘDEU”. Placa din marmură neagră, amplasată ulterior pe soclul bustului, purta mențiunile: „BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU / (1838-1907) / geniu universal, scriitor, folclorist, filolog și istoric”. Anterior, pe soclul acestuia s-a aflat bustul lui V.I. Lenin.
În luna iulie 2020, bustul lui Hașdeu a fost mutat în fața noului sediu al teatrului din Cahul, unde i s-a construit un nou soclu, din gresie adusă special de la Cosăuți. Pe acesta a fost fixată o placă explicativă, din bronz, cu inscripția: „Bogdan Petriceicu Hașdeu / 14.02.1838 – 12.08.1907”.

Galerie
Distribuie
Ce este în apropiere